Despre caini si preocuparile lor de zi cu zi

Paznicul renilor: Finnish Lapphund

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 5 minute.

 

Este iarnă și gândul ne zboară la poveștile copilăriei în care personajul principal nu este doamna albă care-și așterne la picioarele noastre mantia argintie, ci Moș Crăciun și-a lui sanie trasă de reni. Ah, și să nu uit de sacul cu daruri pentru cei mici și cei mari. Când spui Moș Crăciun, spui Laponia, căci acolo se zice că ar fi casa dumnealui. Ajutoarele Moșului, vestiții reni, au mai mulți frați, răspândiți pe toată întinderea ținutului cu zăpezi veșnice. Alături de turmele de reni, aici își duc traiul etnicii sami, populația Laponiei, alături de-un mic companion fidel și muncitor: Finnish Lapphund! 

De-a lungul și de-a latul întinsului Pământ au existat și continuă să existe populații și culturi a căror viață este strâns legată de cea a câinilor de lângă ei. Una dintre aceste populații este cea din asprul ținut al Laponiei, provincie a Finlandei.

Aici, în condiții vitrege de trai, oamenii au supraviețuit bazându-se pe ajutorul venit din partea câinilor care erau pricepuți la paza și mânarea turmelor de reni. Un vechi proverb aparținând populației ”sami”, spune: ”Dă-i prima mușcătură câinelui tău și acesta va munci și mai mult pentru tine.” Nu se știe cu exactitate când anume populația ”sami” și-a unit destinul cu cel al câinilor. Probabil în timpuri imemoriale, când calitățile care-i defineau pe acești câini erau loialitatea, spiritul independent, neînfricarea și curajul de a se apăra în orice situație în fața căreia s-ar fi aflat.

De remarcat este faptul că aceste calități încă mai definesc rasa Finnish Lapphund, iar întrebuințarea sa de bază, care l-a făcut celebru (paza și mânarea turmelor de reni) i se potrivește și astăzi ca o mănușă.

Cu mii de ani în urmă, câinele de tip spitz din Laponia era similar celui din zilele noastre. Cel puțin așa mărturisesc descoperirile arheologice. În perioada 1959 și 1961 a fost realizat un studiu amănunțit care viza câinii folosiți la paza turmelor de reni, astfel evidențiindu-se nu o singură tipologie, ci două.

Cuplu sami & câinele lor (1890 – Johan Tiren)

Una dintre rase avea o construcție compactă, pătrățoasă și părul lung. Aceasta avea să poarte denumirea de Finnish Lapphund. Celălalt câine, Lapponian Herder, era mai lung decât înalt, avea roba scurtă și era mai mare ca talie decât Lapphundul. În Finlanda, crescătorii acordă o atenție sporită proporțiilor și osaturii puternice a întregii structuri corporale, precum și a capului, dar și adaptabilității la condițiile climaterice severe, specifice ținutului arctic.

Chiar dacă în cel de-al doilea război mondial o parte însemnată a Laponiei a fost distrusă, acest fapt atrăgând după sine și declinul câinilor din acest teritoriu, un număr însemnat de câini a fost salvat iar cluburile Finlandeze au continuat să lupte pentru menținerea calităților definitorii pentru rasa Finnish Lapphund, bazându-se pe fotografiile vechi și pe poveștile bătrânilor care mânau turmele de reni. Standardul rasei a fost confirmat în anul 1975 și revizuit în anii 1982 și 1987.

Nu trebuie uitat faptul că Finnish Lapphund este una dintre creațiile perfecte ale naturii și o parte însemnată din tradițiile finlandeze se raportează la acest câine. Munca în condiții grele a întărit sistemul imunitar și rezistența fizică a acestui câine, iar fermierii erau bucuroși că au pe lângă casă un ajutor de nădejde, muncitor, neînfricat și excelent companion pentru întreaga familie. Câinii din Laponia făceau tot ce le stătea în putință să-și mulțumească stăpânii. În trecut, câinele domestic de turmă din Laponia, purta denumirile de ”Lapp herd dog”, ”Lapp Spitz dog” sau ”Lapp hund”, dar începând din 1993 rasa s-a numit Finnish Lapphund (Suomenlapinkoira).

În unele gospodării, încă mai este utilizat la mânatul turmelor de reni, vite sau oi, dar majoritatea exemplarelor de Finnish Lapphund sunt acum doar animale de companie sau cel mult câini de pază. În anul 2010, rasa se situa pe locul 5 în preferințele finlandezilor, popularitatea sa având la bază sănătatea trainică, caracterul deosebit, conformația și varietatea coloritului robei. Acest câine se potrivește de minune unei familii energice, pasionată de activități în aer liber, indiferent de starea timpului.

Trăsături principale

Varietatea de culori care pigmentează roba rasei Finnish Lapphund, precum și combinațiile dintre acestea, înclină balanța către atractivitatea de care se bucură acest câine. Deși sunt permise toate nuanțele de culori cele mai întâlnite sunt umbrele de negru, maroniu și gri. Sunt întâlnite și exemplare care au pete deschise la culoare sau în nuanțe brun-roșcat.

Unul dintre câinii naționali ai Finlandei se remarcă prin talia sa mijlocie, construcție robustă și rezistență. Standardul rasei enumeră și alte calități definitorii printre care se numără tendința de a mâna sau de a conduce, inteligența, curajul, calmul, încrederea în sine, loialitatea și iubirea pentru oamenii ceea ce-l recomandă ca fiind un bun companion. Bătrânii laponi descriu rasa ca mergând în galop și mânând turmele de reni alături de ”fratele” său, Lapponian Herder, un câine care merge la trap, completându-se reciproc și integrându-se perfect în tabloul asprei Laponii. Din păcate, informații scrise cu privire la istoria veche a acestor rase nu prea există, singurele dovezi fiind notate în dialecte lapone obscure pe care și finlandezii le găsesc anevoios de interpretat.

Scurt rezumat:

Finnish Lapphund

  • Câine de talie medie folosit de către fermierii laponi la mânatul turmelor de reni în zonele friguroase din nordul Finlandei;
  • Este caracterizat de o inteligență extraordinară, ceea ce îl face un concurent redutabil în competițiile de obedience și/sau agility;
  • Mulți îl consideră un animal de companie ideal pentru familiile active și un câine care se împrietenște repede cu semenii săi, indiferent de rasa din care aceștia fac parte;
  • Roba masculilor este mai lungă și mai bogată decât cea a femelelor;
  • Este una dintre cele mai sănătoase rase din Finlanda, speranța de viață a acesteia fiind de 12-14 ani. Însă, în Finlanda, au existat și exemplare care au trăit 16-17 ani.
Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *