Vorbim aceeași limbă: cea a iubirii!
Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 5 minute.
*text scris în 2014
Îmi place să cred că iubirea este un balsam pentru minte și suflet deopotrivă. Și mai îmi place să cred că nu are nevoie de-o zi specială pentru a fi declarată și împărtășită. Dar uite ne-am aliniat unui trend și, fie că vrem, fie că nu vrem, ne lovim de-o zi a îndrăgostiților sau de-un autohton Dragobete. Și după cum decembrie e luna cadourilor, martie e luna femeii, declar februarie luna iubirii și-ți doresc ca acest nobil sentiment să te călăuzească nu toată luna, nici tot anul, ci întreaga viață!
De vreme ce ai acasă un câine știi mai bine decât oricine ce-nseamnă iubirea dăruită și împărtășită. Sunt persoane care-și declară iubirea doar semenilor lor. Și sunt oameni care-și declară iubirea semenilor și animalelor de companie care le fac viața mai plină și mai frumoasă. Unii dintre noi și-au cunoscut jumătatea datorită câinelui, ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Alții încă mai ies cu câinele la agățat, doar doar se vor lipi de vreo partidă potrivită. Iubim românește sau americănește? Să-ți spun un secret: nici nu contează pentru că iubirea are un limbaj universal, sufletul nu ține cont de nație și de data sărbătorii în sine. Important este cât de hotărâți suntem să nu lăsăm nimic rău să ne umbrească acest minunat sentiment.
E(ști) într-o relație?
Roger Radcliffe nu avea nicio legătură cu Anita până când nu au fost atinși de vraja lui Cupidon. De data aceasta Cupidon nu era un copil cu părul creț și bălai, înarmat c-un arc și tolbă cu săgeți. Cupidon era vesel, nebunatic, avea urechi clăpăuge, pete negre din loc în loc și-și lătra iubirea când era scos în parc.
Cupidon era Dalmațian și-l chema Pongo. Apoi Cupidon și-a găsit jumătatea: pe Perdita. Și-au unit forțele și, prin iubire, și-au determinat stăpânii să lege jurământul veșnic al celui mai de preț sentiment. Da, este vorba despre ”101 Dalmațieni”, film pe care, personal, îl urmăresc în fiecare an de Ziua Îndrăgostiților. Și nici nu dispare de pe ecran tristul ”The End” că începe să ruleze minunata poveste a Doamnei și-a iubitului său Vagabond (”Lady and The Tramp”).
Sunt filme ale copilăriei, dar sunt filme de suflet, pelicule al căror tâlc merită să fie reținut și memorat. Și care-i tâlcul? Iubirea, bineînțeles! Îmi place nu doar să trăiesc iubirea, ci și să o văd, să o citesc, să o simt trăită de alții. Citeam într-o revistă care-mi place foarte mult un articol intitulat ”Here comes the bride… and her dogs!” Și mi-am adus aminte că nu doar în Anglia sau în Statele Unite se poartă să-ți aduci la propria nuntă animalul de companie. Și la noi s-a spart gheața în domeniu, și-am avut plăcerea să aud povestea unei nunți de aur (”Golden Wedding”) chiar de la sursa principală: mireasa!
Nunta de vis și cavelerii aurii
”Pentru că Aksel și Luck nu sunt doar câinii noștri, ci copiii noștri, când am început pregătirile pentru nuntă și toată nebunia cu căutatul locului pentru petrecere , primul aspect pe care l-am luat în considerare a fost să fie acceptată prezența câinilor. Bineînțeles că ne-am lovit de câteva refuzuri categorice, de câteva propuneri de a-i ține afară în țarc sau închiși în cine știe ce cotlon de pensiune. Dar în final am găsit managerul de pensiune care, la întrebarea “Ne primiți cu doi câini?” a avut un răspuns ferm: “Da!”. Așa am ajuns în ziua nunții, iar Aksel și Luck au fost prezenți, având rolul cavalerilor de onoare.
Am pregătit din timp pentru ei o garderobă deosebită, au purtat papioane special făcute pentru ei având aceeași culoare precum papionului lui “tati” , iar înainte de nuntă au primit tratament special de îmbăiere și toaletaj, că așa le stă bine unor cavaleri de seamă.
Bineînțeles că au fost atracția zilei. Invitații roiau în jurul lor și se minunau de cât de frumos se comportă și cât de bine se integrează în tabloul familiei (de altfel, ei definesc familia noastră)! Deși poate au fost persoane care au strâmbat puțin din nas la vederea lor sau au mai vociferat pe ici, pe colo, Aksel și Luck și-au păstrat verticalitatea și echilibrul și s-au comportat exemplar, deși drumul de la biserica la locul petrecerii a fost de 200 de km, iar septembrie s-a hotărât să ne învăluiască în picături reci de ploaie și ceață.
Eu am fost cea mai fericită mireasă, am avut alături de mine cele mai importante ființe din viața mea: cei doi copii patrupezi, soțul meu, părinții mei și prietenii de-o viață!
El a fost cel mai mândru mire, cu așa cavaleri de onoare nu ai cum să nu te simți mândru.
Noi doi, datorită lor am radiat de fericire, toată lumea ne-a spus că am emanat multă bucurie și dragoste.
Așa suntem noi, iubim și suntem fericiți să ne avem unii pe ceilalți. Nu concepem viața altfel.
Datorită lui Aksel și Luck noi purtam același nume, datorită lor noi suntem familia de azi.
Ei ne-au modelat ca părinți, ca familie, ca prieteni și tovarăși de viață. Ei dau sens și definiție familiei noastre, ei au rearanjat lucrurile în viețile noastre. Prioritățile noastre diferă mult de cele ale altor familii tinere, însă răsplata pe care soarta ne-a dat-o este incomensurabilă.
La noi totul se raportează la ei: culoarea parchetului, a mobilei, a covoarelor, de multe ori articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte (e mai bună investiția în niște pantofi sport, decât în unii cu tocuri, din motive lesne de înțeles), locurile în care ne petrecem vacanțele, locurile în care ieșim, oamenii cu care interacționăm și prietenii pe care îi avem.
Cu siguranță magia nunții noastre nu ar fi fost aceeași făra ei! Ar fi fost doar o nuntă frumoasă, nu una Aurie!” (Alexandra Stăncescu Nicula)
Un comentariu
Pingback: