Se ia la trântă cu ursul: curajosul câine din cătunurile Careliene

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 9 minute.

Ce nume ciudat: Karjalankarhukoira! Sau Karelian Bear Dog. De unde vine? Şi care-i este rostul? Din traducerea liberă, se pare că ar fi folosit la vânătoarea de urşi. Şi vine tocmai din Carelia. Împărţită între Rusia şi Finlanda, Carelia este o regiune istorică situată în Europa de Nord-Est. Partea de est, sau partea rusă aparţine Republicii Carelia şi Regiunii Leningrad. Partea de de vest a Careliei aparţine Finlandei. În această regiune, cu multe secole în urmă, câinii indigeni îşi însoţeau stăpânii la vânătoare, astfel înlesnindu-le procurarea hranei, atât de necesară supravieţuirii. Iar pielea animalelor vânate era dată la schimb pe făină, praf de puşcă şi ceai.

Vânătorul priceput

Taigaua din nord-estul Europei reprezenta unul dintre cele mai friguroase climate din întreaga lume, unde vânătorii supravieţuiau împreună cu câinii lor. Iernile lungi şi geroase se întindeau pe parcursul a şase luni, fiind însoţite de temperaturi greu de îndurat. Verile scurte, se bucurau doar de 50-100 zile fără îngheţ.

Fauna acestor ţinuturi a fost şi este în continuare bogată în animale rezistente la aceste condiţii climatice excesive: lupul, râsul, ursul, elanul, cerbul, corbul, etc.  În această zonă, își are trasată istoria și Carelianul nostru curajos!

Istoria fiecărei rase canine este strâns legată de istoria oamenilor alături de care s-a dezvoltat şi a trăit. Toate rasele moderne au o zonă din care-şi trag obârşia, de unde s-au ramificat varietăţi locale în urma diverselor combinaţii, a selecţiei naturale şi a selecţiei făcute de om, acesta reproducând doar anumite exemplare, bazându-se pe anumite criterii definitorii.

După cum menţionam anterior, Karelian Bear Dog este originar din Carelia, o vastă regiune din nord-estul Europei, cu semnificaţii importante pentru Finlanda, Rusia şi Suedia. După secole de conflicte între aceste trei popoare, teritoriul Careliei a fost divizat între Rusia şi Finlanda, luând naştere Carelia de Sud şi Carelia de Nord.

Scurt istoric al rasei

Unul dintre cercetărorii care au făcut oarecum lumină în istoricul rasei Karelian Bear Dog a fost biologul şi zoologul Vladimir Beregovoy. Potrivit acestuia, cu mult, foarte mult timp înainte, chiar înainte ca Imperiul Rus să existe, pe vremea când nici nu se auzise de „câini cu pedigree”, în nord-estul Europei trăiau câini de tip asemănător din punct de vedere morfologic şi temperamental.

De mii de ani, de-a lungul ţinutului Komi (locul de baştină al câinilor pe care populaţiile finlandeze i-au ales pentru reproducere, ducând la apariţia rasei Karelian Bear Dog) câinii trăiau liberi pe lângă sate şi cătunuri, fiind ataşaţi de locurile natale.

Pentru foarte mulţi dintre locuitorii acestor zone din sălbatica taiga îngheţată, a supravieţui devenise o reală provocare. Astfel, vânătoarea cu ajutorul câinilor era esenţială: oamenii şi câinii îşi procurau hrana, pielea vânatului era comercializată sau dată la schimb pe diverse alimente şi lucruri. Băştinaşii plecau să facă comerţ: îşi înhămau la sănii renii sau câinii şi mergeau să vândă şi să cumpere blănuri, ceai, tutun şi... câini.

Pe drumul de întoarcere, după o zi în care tranzacţiile au fost dintre cele mai bune iar răsplata pe măsură, unii câini erau lăsaţi în urmă, în diverse aşezări unde urmau să se împerecheze cu câinii locali. Chiar Vladimir Beregovoy care, în anii 1960 a călătorit în nordul Uralului şi în Peninsula Yamal, mărturisea că, la intrarea în anumite sate, grupuri de câini (de 50, poate şi mai bine, de exemplare) îl salutau lătrând şi dând din coadă.

Dacă ar fi să stabilim care sunt strămoşii rasei Karelian Bear Dog, trebuie să menţionăm faptul că, în Estul Siberiei, câinii Laika folosiţi de nativii din Tungus semănau izbitor cu cei de care vorbim noi în aceste rânduri. Asemănător este şi stilul de vânătoare al acestora, modul în care luau urma şi adulmecau prin aer, felul în care erau atenţi sau lătrau sub copaci la păsări sau la veveriţe. Dar poate că cea mai importantă asemănare era aceea că ambele rase erau bune la vânătoarea de urşi.

Istoria veche: câinii din Carelia şi Vikingii

Cercetătorii afirmă că au fost identificate mai multe tipologii canine datând din perioada cuprinsă între 793 şi 1066, pe teritoriul Scandinaviei şi Marii Britanii, când cavalerii, coloniştii şi cuceritorii danezi şi norvegieni au explorat mai multe regiuni din Europa, sud vestul Asiei, nodul Africii şi nord-estul Americii de Nord.

Aceşti aventurieri din Ţările Scandinave aveau să fie cunoscuţi sub denumirea de vikingi. Cei din Norvegia preferau teritoriile Scoţiei, Irlandei şi Angliei. Vikingii din Danemarca, prădau oraşele din Anglia, Germania şi Franţa. Iar suedezii au pătruns până în partea de nord-vest a Rusiei. De cele mai multe ori, vikingii din vest nu făceau altceva decât să pună mâna pe averile şi comorile oraşelor şi mănăstirilor, prada lor cântărindu-se în aur, argint şi pietre preţioase.

Pe de altă parte, scandinavii care s-au aventurat în partea europeană a Rusiei, au întâlnit populaţii fino-ungrice nomade în luxurianta peerie din sudul Rusiei, precum şi vânători, în zonele împădurite din nord. În Rusia, vikingii au găsit o mulţime de blănuri care puteau fi tranzacţionate în Asia Centrală, date la schimb pe argintărie sau pe bani.

Istoricii care s-au ocupat de studierea vikingilor au mărturist că aceştia, atunci când nu ieşeau să prade vreun teritoriu, îşi duceau existenţa muncind pământul, crescând vite, vânând şi pescuind.

Viaţa grea şi lupta continuă pentru supravieţuire, i-au determinat pe vikingi să ia drumul mărilor, aventurându-se peste tot prin Europa. Şi astăzi sunt admirate celebrele vase constuite de Vikingi între anii 850-900, ale căror rămăşiţe au fost descoperite pentru prima dată în urma unor săpături arheologice desfăşurate în anii 1880.

Lăsând la o parte vikingii (doar pentru puţin timp), trebuie să amintim că în Elveţia au fost descoperite rămăşiţe (de acum 2000 de ani) ale câinilor de tip spitz. Cu caracteristicile lor definitorii, păr gros şi des, urechi ascuţite, bot uşor alungit, coadă curbată înspre spate, câinele de tip spitz european este în mod cert stămoşul câinelui din Carelia, aşa cum este el cunoscut în zilele noastre. Întorcându-ne la vikingi, dovezi ale existenţei câinilor din perioada în care vikingii erau cunoscuţi au fost descoperite în opere de artă şi scriituri.

Alfabetul utilizat de vikingi era format din 16 litere care aveau formă colţuroasă, ceea ce le făcea uşor de gravat în metal sau în piatră. Alfabetul runic a stat la baza limbilor germanice. Celebrele pietre runice conţineau incripţii referitoare la viaţa de zi cu zi a vikingilor. Sunt cunoscute peste 6000 de astfel de pietre care surprind viaţa vikingilor, obiceiurile lor, modul lor de a trăi şi de a comunica cu semenii lor, dar şi cu animalele din preajma locuinţelor, în special cu câinii.

Vikingii aveau câini pe care-i preţuiau foarte mult, luându-i cu ei la vânătoare. Dovezi ale ataşamentului dintre ei şi câini stau mormintele unor războinici în care, pe lângă oseminte umane, au fost descoperite şi scheletele câinilor. Se spune că omul era înmormântat alături de companionul său pentru ca acesta din urmă să-l călăuzească pe drumul către lumea de dincolo. Au fost descoperite astfel de morminte în Danemarca şi Marea Britanie.

Timpuri moderne

Potrivit site-ului Wikipedia, Carelia a fost locuită de carelieni, o populație fino-ugrică. În decursul istoriei, în regiune au sosit misionari ruși din Novgorod, care au influențat convertirea populației locale la religia ortodoxă. În secolul al XIII-lea, în urma războaielor dintre Suedia și Finlanda (1293–1295), Carelia este împărțită între cele două ţări. Prin pacea de la Nistad (1721) o mare parte din regiune revine Rusiei, iar în 1809 toată Carelia ajunge sub stăpânire rusă, iar ca un semn al bunăvoinței sale, Petru cel Mare dăruiește Marelui Ducat al Finlandei, partea Careliei care aparținu-se Suediei.

La marea revoluție din octombrie, Finlanda pierde în timpul Războiului civil din Finlanda, partea de est a Careliei în favoarea URSS-ului. În timpul celui de-al doilea război mondial, acest teritoriu va fi recucerit pentru scurt timp de Finlanda, ca apoi să-l piardă din nou în favoarea URSS-ului, partea rusă devenind Republica Carelia.

Momentele de răscruce ale istoriei Careliei au marcat şi separarea câinelui de Carelia de Laika ruso-europeană, pentru că unii istorici spuneau că ar fi fost vorba despre una şi aceeaşi rasă. Crescătorii finlandezi au continuat să crească rasa Karelian Bear Dog pentru vânătoare şi show (debutul în lumea competiţiilor chinologice fiind în anul 1936, la Helsinki). În urma ororilor din cel de-al doilea război mondial rasa ajunsese în pragul extincţiei, în jumătatea de nord a ţării rămânând doar câteva exemplare. În speranţa că rasa va fi salvată, iubitorii săi au început să caute în toată ţara exemplarele rămase. Astfel, după război, un număr de 40 de câini de Carelia au rămas teferi, aceştia stând la baza refacerii rasei recunoscută în întreaga lume pentru curajul său în vânarea urşilor. În 1945 Asociaţia Chinologică din Finlanda confirma existenţa unui prim standard al rasei şi anunţa şi denumirea oficială: "Karelian Bear Dog".

Trăsături definitorii

Este de la sine înțeles că în temperamentul acestui câine nu există cuvântul frică. Curajul este definitoriu pentru rasa Karelian Bear Dog. Exemplarele aparținând acestei rase au un simț al mirosului extrem de dezvoltat, un puternic instinct de a vâna, sunt inteligente, independente (nu vânează în haită), prietenoase cu oamenii (de aceea nu este recomandat pentru pază), devotat familiei din care face parte.

O socializare adecvată încă din perioada când este puiuț îl poate transforma într-un companion și-un prieten de nădejde atât pentru copii cât și pentru alte animale care trăiesc în preajma sa. Întreținerea sa este relativ simplă deoarece este un câine robust și rezistent, fără prea mari probleme de sănătate. Este activ și se simte bine când face mișcare, deci trebuie să i se acorde timp și mai ales spațiu pentru acest lucru. Este recomandat pentru persoanele active. Blana sa, cu dublu strat de păr, colorată în alb și negru, trebuie periată cu regularitate, mai ales în perioadele de năpârlire.

Îți recomand și

plus

Ti-a placut? Da mai departe!