De-ale vietii

Timpul

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 1 minute.

L-am zărit cum stătea semeț în fața mea, zâmbindu-mi ironic. Era înalt, bine legat, cu pletele-i dansând pe umerii lați. Parcă-i lipsea cerul de pe-acei umeri plini. Stătea înfipt pe picioarele zvelte care nu dădeau vreun semn că ar vrea să se clintească din loc. I-am aruncat o privire… pe furiș. Eram gârbovită și obosită. Străbătusem cale lungă până aici, în încercarea disperată de a-l întâlni și a îl implora acel lucru care pentru mine însemna atât de mult!

Obosisem.

Și nu mai aveam timp.

Tot timpul era la el, cel care mă privea zeflemitor, de parcă nu ar fi contat că străbătusem jumătate din Univers ca să-l găsesc tocmai aici, la capătul Pământului.

M-am așezat pe-o emisferă.

Secundarul ticăia enervant, amintindu-mi prețul pe care-l plătisem pentru că irosisem minutele, orele, zilele, anii. Nu le prețuisem. Nu am știut cum.

Și, dintr-o dată, m-am trezittimpul

și-am plecat în căutarea timpului.

Speram să pot recâștiga ceea ce pierdusem. Când l-am văzut prima oară, mi-am dat seama că despre el e vorba. El era Timpul. Nu putea fi altcineva. Acum aflasem unde-l să-l caut. N-am mai avut liniște, și-mpinsă de la spate de-un minunar fermecat, mi-am împachetat viața și-am pornit în căutarea lui.

Mă așteptam să mă întâmpine cu indiferență. Dar speram să fie mai iertător. Secundele se risipiseră, mi le fumase pe toate, în pipa ce-i atâna în colțul gurii. Eram la mâna lui, cum s-ar spune, firul subțiat al timpului înșelător stătea să se rupă iar eu urma să alunec în visare. Veșnica visare.

Când prima lacrimă mi s-a-nchegat sub gene, s-a scuturat de indiferență și mi-a strâns fața între palmele.

Știam că urmează să fiu salvată,

să capăt timp,

peste timp,

timp

peste timp,

timp

peste timp…

M-a privit în ochi, până-n suflet și-napoi, și m-a sărutat. O infuzie de secunde pline de viață care-au crescut multiplicându-se la infinit. Eram una cu timpul. Nemuritoare precum el. Cu Cronos de mână puteam îndrăzni să depăseșc orice barieră.timpul

 

Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *