Povestea .ului (II)
Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 1 minute.
*Prima parte o aveți la dispoziție AICI
părerea mea este că .ul este cel mai folosit semn de punctuație
îl avem în gând, îl avem în vârful peniței (sau, după caz, în vârful minei de pix/creion), îl avem la buricul degetului, bine gravat pe tastatură
mă îndepărtez de valența lui fizică și mă îndrept către cea spirituală
văd cum mogâldeața o ia la vale . după . după . după . și tot așa până .ul devine un bolovan pe care noi, Sisifii moderni, suntem nevoiți să-l împingem
.ul adună toate deciziile noastre, bune sau rele
se vrea pus sau se cere pus cu sau fără voia noastră
e cel mai pervers și categoric semn de punctuație
nu-și lasă loc de bună ziua
decât atunci când sub el stă, smerită, o virgulă
mie îmi place .ul
îl folosesc ferm și categoric
am învățat pe de rost manualul de utilizare
doar în povestea lui am decis să nu-l pun la capăt de propoziție
i-aș face o nedreptate
pentru că povestea lui e nemuritoare și, atât timp cât va exista .ul
acesta va avea o continuare
va urma