Terapia prin iubire
Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 5 minute.
Exerciţiu pentru dezvoltarea unei atitudini pozitive
Îţi propun un exerciţiu pentru dezvoltarea unei atitudini pozitive. Trebuie să recunoşti că avem nevoie de gânduri curate la tot pasul, în orice am face. Gânduri pentru noi înşine, gânduri îndreptate către cei dragi, gânduri pentru prieteni. Şi toate pozitive, căci după cum ne sunt sufletul şi gândirea, aşa ne va fi şi evoluţia pe toate planurile vieţii.
Iată ce vreau să-ţi propun: alege o temă care îţi place, sau poate preferi să-ţi povesteşti o zi din viaţă, ca-ntr-o pagină de jurnal. Aşază-te în faţa unor foi albe şi scrie una, două sau câte pagini doreşti pe marginea subiectului ales. Dar fă în aşa fel încât, pe tot parcursul relatării să te fereşti de negaţii! Vei observa că, în încheiere, atitudinea pozitivă îţi va inunda fiecare celulă. Eu am scris, fără negaţii, despre câini. Şi despre iubire. Căci câinii şi iubirea se îmbină perfect, dând naştere celor mai frumoase sentimente şi de-o parte, şi de cealaltă.
Pentru unii poate părea ireal, dar terapia prin iubire este un termen medical care vizează și alte ființe în afară de oameni. Sufletele noastre sunt bile de foc în care ard mai mocnit sau cu vâlvătaie mai mare fel de fel de sentimente contradictorii, urcând către dragoste, coborând către furie, cotind către regrete, mărşăluind către ură şi ajugând la indiferenţă. Ca să ajungem pe linia de plutire, trebuie să ne domolim trăirile, să ne găsim echilibrul interior. Şi putem face asta cu ajutorul iubirii.
Aici intervine ceea ce numeam mai devreme terapia prin iubire. Îmi vine în minte un citat de-al lui Osho, dar conţine o negaţie aşa că o să-l redau sub altă formă, dar fără a-i schimba înţelesul: „Într-o lume plină de iubire, terapia este inutilă.” Dar în lumea noastră, populată cu oameni care mai de care mai frustraţi şi închişi în ale lor cochilii dure, iubirea trebuie regăsită şi redefinită. Avem nevoie de terapie. Avem nevoie de îmbrăţişări, adevărate unelte ale vindecării. Avem nevoie de „te iubesc”, „mulţumesc”, „iartă-mă”, „te iert”… Avem nevoie de alte suflete de la care să învăţăm cum să iubim pur şi sincer.
Doar câinele poate să iubească aşa. Doar el este lipsit de răutate, ură, pizmă, invidie. Acestea sunt atribute specifice omului, aflate la mare departare de teritoriul câinelui. „Îmi vindec ego-ul îmbrăţişându-mi câinele!” i-am spus unei cunoştinţe. „Cum este posibil acest lucru?” am fost întrebată. „Printr-o simplă îmbrăţişare, simţindu-i căldura trupului, respiraţia calmă, mă încarc cu energie pozitivă, mă conectez la o lume mai bună unde măştile sunt inutile, la fel și orgoliile și ambiţiile. Sunt eu cu mine, datorită lui, câinelui meu.”
Îmi place să vin cu exemple aparţinându-i maestrului spiritual Osho. În acest context îţi amintesc că omul simte nevoia să fie dorit. Aceasta este una dintre principalele nevoi ale fiinţei umane. Când este privat de iubire, omul se ofileşte şi treptat, treptat, moare. Tocmai de aceea iubirea este cea mai mare terapie posibilă iar lumea are nevoie de terapie pentru că-i lipseşte iubirea. Osho vorbeşte despre îmbrăţişare şi spune cam aşa: „Îmbrăţişarea este doar un gest care aminteşte de unitate, dar chiar şi acest gest este de mare folos. Dacă este extrem de autentic, dacă la el participă inclusiv inima, el devine un instrument magic, un fel de miracol care poate transforma instantaneu întreaga situaţie.”
Trăim zile tulburi, nu degeaba am ales să scriu pozitiv, să te invit alături de mine să faci acest lucru şi să te împing în braţele celui mai bun prieten al omului, într-o îmbrăţişare sinceră. Suntem intoxicaţi cu informaţii care ne denigrează prietenii, suntem forţaţi (uneori) de împrejurări să asistăm la spălări de creiere şi de mâini pătate. Rolul nostru este simplu: să iubim în continuare, să ne tratăm cu ajutorul lor, al celor mai buni prieteni, să gândim şi să acţionăm pozitiv pentru noi şi pentru ei, căci ei sunt cei care ne stau alături în primul flanc în lupta cu orice nevoie şi necaz ne-ar invada graniţele. Ei sunt departe de înşelăciuni şi minciuni. Ei ne simt, ne iartă, ne iau tot greul şi amărăciunea din suflet. Îmi permit să ofer un exemplu personal despre o întâmplare din 2013, când mi-am pierdut una dintre prietene, o căţeluşă în vârstă de 14 ani. La vremea respectivă, în luna mai, am scris pe blog-ul personal următoarele (din nou voi modifica un pic textul, ca să evit negaţiile, că doar aşa ne-am tocmit, la începutul acestui articol):
„De când o am pe Nosy, ea a evitat să doarmă cu mine în pat sau în aceeași cameră, excepție făcând dățile în care am fost în deplasare și am împărțit aceeași cameră de hotel. Ea preferă să doarmă pe hol, în culcușul ei, fiind o prietenă discretă căreia îi place propriul spațiu. Ieri am pierdut-o pe Karina. Eu și Andra ne-am pierdut surioara, căci ca o soră a fost pentru noi, iar Nosy și-a pierdut prietena. Ei bine, aseară Nosy a dormit cu noi în pat. O vedeam printre gene cum, din când în când își ciulea urechile și se ridica un pic, uitându-se la noi, să vadă dacă suntem în regulă. Ne-a vegheat toată noaptea. Nosy, sunt prea mică, prea măruntă în fața acestui univers ca să pot să-mi exprim vreodată așa cum meriți toată dragostea mea. Îți mulțumesc pentru prezența și grija ta și te iubesc mult. Măi oameni buni, ați realizat cât de bine este atunci când spui ”te iubesc” celui de lângă tine, fie că-i o persoană dragă, fie că-i companionul tău? Spune în fiecare zi un ”te iubesc” sincer, din tot sufletul, cu toată credința. Lasă iubirea, pe care fiecare o avem în noi, să-ți inunde fiecare celulă, fiecare neuron, fiecare gând. Iubește-te pe tine și iubește-i pe ceilalți. Trăiește! Mulțumește! Și fii fericit când ai alături oameni și animale dragi.” Asta înseamnă terapie prin iubire!
Variațiuni pe aceeași temă (mai mult sau mai puțin)!
Un comentariu
Pingback: