Despre caini si preocuparile lor de zi cu zi

Bătrâneţea nu înseamnă ignoranţă

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 5 minute.

„Câinii bătrâni sunt precum pantofii vechi: confortabili. Poate că nu mai sunt în formă şi pot fi un pic ponosiţi pe margini, dar ni se potrivesc de minune!” (Bonnie Wilcox, „Old dogs, old friends”)

5995686622_233709aa7f_o

La un moment dat în viaţă toţi vom fi atinşi de mână blajină, dar grea a bătrâneţii. Vom ajunge să gustăm din dulceaţa amară a maturităţii târzii şi vom încerca să trăim în prelungirea unei vieţi armonioase alături de cei dragi. Fac parte dintre aceia care nu blamează bătrâneţea, ci o respectă şi încearcă să o înţeleagă. Căci va veni şi timpul meu şi al tău pentru a ne odihni la umbra tinereţilor zbuciumate. Bunăoară, bătrâneţea nu e motiv de întristare şi nu trebuie să fie o oază a regretelor. Nu. Bătrâneţea trebuie să fie o etapă liniştită, calmă, de armonie cu sine şi cu ceilalţi – oameni, animale, natură -, plină de poveţe oferite şi dragoste împărtăşită. După cum noi ajungem la vârsta senectuţii şi, prin felurite mijloace, încercăm să ne acceptăm suma anilor, şi animalele noastre dragi trăiesc clipe similare. Iar în cazul lor, bătrânul şi viclenul Cronos mânuieşte acele ceasului cu o viteză ameţitoare. Câinele creşte într-un an cât noi în şapte, atingând mai repede decât am crede pragul de înţelepciune dat de nobila bătrâneţe. De multe ori când ies la plimbare mi se întâmplă să mai zăresc câte-un bătrânel sau câte-o bătrânică plimbându-se alături de câinii lor, la fel de bătrâni ca şi ei. Ţi-e mai mare dragul să-i priveşti cum se încăpăţânează să ducă o viaţă armonioasă, cum se înţeleg din priviri, cum se completează şi cât de mult se respectă. Bătrâneţea nu înseamnă ignoranţă! Bătrâneţea e companiune şi altruism, e înţelegere şi iubire.

„Cine nu are bătrâni, să-şi cumpere”  

Graiul românesc e presărat cu poveţe şi pilde. Dar oare cât mai înţelegem din ele? Sau pe care le mai pliem pe propria viaţă? Ni se întâmplă de multe ori să apreciem lucruri, persoane, animale atunci când fie acele lucruri se uzează, fie acele persoane îmbătrânesc, fie peste acele animale timpul a trecut fără milă. Căci timpul nu iartă şi toţi suntem cernuţi prin sita minutarului. Mulţi ne-am văzut bunicii şi părinţii îmbătrânind şi am început să-i înţelegem şi să-i iubim cu adevărat atunci când ghioceii de la tâmplele lor s-au răspândit prin tot părul. Mulţi ne-am bucurat alături de câinii noştri şi abia când aceştia au început să nu ne mai audă, să ne zărească în ceaţă, să nu mai ţină pasul cu noi la plimbare ne-am dat seama cât de preţioase sunt toate secundele petrecute alături de ei. Atunci ne dăm seama că avem o grijă în plus. Şi nu în sensul rău şi compelşitor al cuvântului. Acea grijă în plus se naşte din conştientizarea condiţiei în care se află prietenul nostru. Acum datoria noastră este să ne onorăm companionul oferindu-i o bătrâneţe liniştită, plină de sănătate şi afecţiune. Grijă mare la sistemul osos, la articulaţii pentru că, afectate de vârstă, acestea pot da semne de boală. O atenţie sporită trebuie să existe la nivel nutriţional pentru că nu orice tip de hrană se potriveşte câinelui senior. Odată cu înaintarea în vârstă este momentul ca, pe lângă o hrană sănătoasă, să introducem în raţia zilnică suplimentele alimentare şi nutritive menite să asigure câinelui o sănătate de fier. De asemenea, ochii trebuie îngrijiţi corespunzător mai ales că îmbătrânirea poate aduce cu sine afecţiuni precum cataracta sau chiar orbirea. Şi auzul începe să scadă de aceea trebuie să fim mai răbdători şi mai atenţi cu prietenul nostru ajuns acum la o vârstă respectabilă.

Abandon = condamnare la moarte   

De curând, am auzit o întâmplare tristă. Regret acum că nu sunt surdă ca să fi fost scutită de săgeţile pe care le-am simţit în inimă. Un cuplu care trăise mai bine de 10 ani în compania câinelui pe care, pare-se, îl considera un membru cu drepturi depline al familiei, a decis să-l părăsească la un adăpost, neputând suporta apariţia sa împovărată de ani. În scurt timp, privat de dragostea celor care l-au crescut de când avea două luni, umilit de condiţiile precare din adăpost, „ros” de nemiloşii ani, împovărat de greutatea amintirilor frumoase, câinele a plecat dincolo, alunecând pe curcubeul speranţei într-o lume fără durere, plămădită doar din bunătate şi iubire. Bătrâneţea nu înseamnă abandon. În schimb, abandonul înseamnă moarte. Iubeşte-ţi câinele bătrân de lângă tine la fel sau poate chiar mai mult decât atunci când era puiuţ şi alerga alături de tine pe poteca tinereţii. Atunci tu aveai nevoie de el ca să-ţi umple zilele cu farmecul şi voioşia lui. Acum el are nevoie de tine să-i căluzeşti paşii nesiguri pe drumul apusului. Nu-l lăsa singur. Nu-i nega dreptul de a te avea alături. Nu rupe legătura puternică dintre voi. Bătrâneţea înseamnă alinare şi respect, grijă şi bunăvoinţă, nu abandon…

    

Ti-a placut? Da mai departe!
Share