Regele Havanei e un animal tropical
Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 3 minute.
Pentru mine, oamenii sunt clasificați în funcție de trăsăturile lor comportamentale, de ceea ce sunt capabili să dăruiască și să transmită. Sunt bine puși pe căprării și-mi place să le studiez transparența. Tipologiile oamenilor cu care interacționez sunt variate, practic sunt înconjurată de-o combinație pestriță de defecte și calități. Dar îmi place, căci asta ne definește, această sumă de bune plus rele. În față stau oamenii calzi și zâmbitori, în spate sunt cei reci și bârfitori, de-a dreapta sunt înțelepții, tăcuți și modești, în stânga sunt indiferenții, cei cu dureri în cot și inimi sobre. La mijloc sunt eu, emițător și receptor, un 2în1 care funcționează pe mai multe canale.
La fel am procedat și cu cărțile, acele bucăți din întregul care-mi umple viața. Le-am ordonat atent, am empatizat cu ceea ce-mi ofereau, mi le-am vârât în suflet sau le-am banat pentru totdeauna. Pe la jumătatea lui februarie am citit ”Regele Havanei” a lui Pedro Juan Gutierrez, un scriitor cubanez comparat de mulți critici literari cu Charles Bukowski, Nabokov sau Marchizul de Sade. Dacă mi-a plăcut ce-au scris cei trei, eram convinsă că-mi vor plăcea și romanele cubanezului.
”Regele Havanei” nu e menit să șocheze, ci să te pună pe gânduri și față în față cu o realitate cu care greu te poți identifica dar pe care, dacă te încordezi puțin, ai putea să o înțelegi. Textul se citește ușor, frazele nu sunt încărcate, împopoțonelile nu-și au locul aici, poate doar în garderoba și-n mințile cubanezilor. Se observă repede că Pedro Juan a fost jurnalist. Stilul direct și concis, frazele scurte și sincere te fac să pricepi tot. Dar nu te ajută și să digerezi. Aș fi ipocrită să spun că am empatizat repede cu Rey (El Rey de la Habana). Nu a fost ușor să-l înțeleg, dar până la urmă am făcut-o și nu a fost deloc plăcut să fiu în pielea lui, a acestui ”rege al sexului dezlănțuit, un monarh al plăcerii orgasmice (…) lipsit de identitate socială.” Când ai impresia că Rey e capabil să urce o treaptă, destinul său, zeii potrivnici îl îmbrâncesc din nou în mocirla din care a venit, îi pun piciorul pe cap și-l împing la marginea condiției umane.
Nici nu am terminat bine povestea lui Rey că m-am năpustit asupra ”Animalului tropical”, descoperind un Gutierrez spiritual, cu poftă de viață, rom, trabuc și, bineînțeles, sex. Un roman centrat în jurul lui Pedro Juan, flancat de Gloria, amanta cubaneză și de Agneta, amanta suedeză. O carte sinceră, când caldă, când rece, care se citește dintr-o suflare, interzisă pudibonzilor, mult mai bine digerată cu melodiile Omarei Portuondo pe fundal, având alături un pahar de Cuba Libre, poate și-un trabuc, pentru amatori… ”Să fumezi un trabuc bun e un act de meditație profundă. Ca și pescuitul. Tu cu tine însuți. Acolo cu undița. Te gândești, vorbești, te proiectezi în tine însuți. Țigara e impulsivă, trabucul e filozofic.”
Și uite-așa i-am făcut loc cubanezului în ograda mea, cu tot cu romul său autentic, vorba directă și goliciunea trupurilor neîmblânzite, aidoma unor animale tropicale.
*lista continuă cu ”Trilogie murdară la Havana”
Interviu acordat site-ului www.havana-cultura.com
