Advertoriale

Acai pulbere organică Naturya – sursa vieții!

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 3 minute.

vegisMotto: ”Doar hrana vie și proaspătă îi poate permite omului să rămână sănătos, să fie fericit și să simtă adevărul.” (Pitagora)

Călătorul se resimțea: era ostenit după lunga drumeție la care-și supusese nu doar fizicul, ci și psihicul. Se avântase pe plaiurile noastre pentru a cuceri munții cei înalți, cu crestele lor abrupte care, nu de puține ori, mi-au pus și mie rezistența la încercare. Acum se întorcea. Cobora cu pas domol pe-o vâlcea mai prietenoasă, uitându-se în stânga și-n dreapta, doar doar o da peste vreo căbănuță străjuită de brazi. Era sleit de puteri, deshidratat, flămând… Și a găsit-o, pitită în spatele unei stânci rotunde, invadată de mușchi și ferigi. Mai avea cam 200 – 300 de metri până să ajungă la ea. Rucsacul cu echipamentul de cățărare îl transformase într-un Atlas cu cerul pe umerii neputincioși care-l îl apăsa forțându-l să-și încordeze gambele zdrelite de stânca dură…

***

Nu știa ce zi era, cât timp zăcuse inconștient, de era zi sau noapte. Era teafăr și asta era suficient. Deschise ochii și cercetă cu atenție încăperea în care se afla. Totul în jur era din lemn de brad. Până și patul, masa, scaunele transmiteau semeția și aroma bradului falnic. Camera în care se afla era călduroasă și curată. Din câte-și dădu seama, servea și de dormitor și de bucătărie. Îngustă dar primitoare, cu priciuri în partea opusă patului în care Călătorul își odihnea oasele obosite, cu lavițe decorate cu motive tradiționale pe care se aflau ulcele și carafe din lut, camera îi oferea acea liniște pe care doar acasă sau în vârful muntelui iubit o regăsea. În momentul în care a reușit să se ridice în capul oaselor, atunci a intrat pe ușă o tânără cu păr bălai și-un zâmbet care-ți mergea fix la inimă, topind orice dureri și răutăți. Avea să afle că o cheamă Ancuța și era o fică a muntelui, trăind mai mult aici, între creste, decât jos, între zidurile de beton. Ancuța i-a mărturisit că-l aflase în stare de insonștiență pe pragul cabanei, cu doar o zi înainte. Îl trase în căldura locului, se opinti în încercarea de a-l urca în pat, unde și zăcuse până acum. Pentru că trebuia să-l întremeze, Ancuța îi prepară călătorului o hrană magică, ce-avea să-l ”repună în funcțiune”: terci de ovăz cu Acai pulbere organică/Bio Naturya. Ancuța aprovizionase cabana cu foarte multe produse naturiste de calitate, pentru că era adepta nutriției sănătoase. Ceea ce nu știa tânăra era că și Călătorul îmbrățișa aceeași credință a hranei vii. Iar acaiul era pe gustul lui. Însă până acum nu-l gustase pe cel de la Naturya, și avu plăcuta surpriză să-și delecteze papilele gustative cu o aromă deosebită.

acai vegis naturya

Dar ce-avea atât de special acest fruct asemănător cu bobițele de strugure dar originar din pădurile tropicale amazoniene? Ei bine, acaiul reprezintă o bogată sursă de antioxidanți, grăsimi omega și aminoacizi, fiind un ingredient valoros într-o dietă zilnică echilibrată. Călătorul nostru obișnuia ca, în fiecare dimineață, să își facă un smoothie în care strecura pudră de acai.

acai naturya

Dar gustul pudrei de la Naturya îl încântase și-l revigorase. Ancuța îi garantase că cel mai devreme a doua zi de dimineață se va întrema și va putea porni la drum.

Ce putea călătorul să-și dorească mai mult? Ancuța l-a hrănit așa cum îi era și lui pe plac, cu hrană vie și alimente care-l energizau, au vorbit câte-n lună și-n stele, mai ales despre cărările sălbatice ale munților, despre fauna și flora mai sălbăticite dar și mai prietenoase, despre viață și credințele ei…

acai naturya

În zori de zi, Călătorul se echipă și, înviorat de atingerea de viață a acaiului, porni la drum, îndrezător că va ajunge jos teafăr și nevătămat. Încă mai purta în gând zâmbetul Ancuței, în timp ce simțuirile-i fuseseră activate prin puterea Naturya.

acai 1

 

 

Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *