Mafia şi psihopaţii – subiecte de film!

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 2 minute.

Nu obişnuiesc să mă uit la filme noi decât foarte rar. Şi asta doar daca a apărut vreun film istoric pe gustul meu sau vreun documentar interesant. În locul unui film mai nou dar slabuţ cotat, prefer fie să revăd un film sau un serial de care-am fost impresionată, fie să merg pe recomandări (şi aici îi mulţumesc Iuliei – http://octocat.org/ pentru că, datorită ei, am văzut nişte producţii deosebite).

La începutul lunii aprilie mi s-a pus pata că aş vrea să văd un serial italian. Şi cum am fost fan „Caracatiţa” („La Piovra”) mi-am spus că e o ocazie bună să-l revăd. Acţiunile mafiei italiene, ale cărei tentacule erau întinse nu doar pe teritoriul italian ci răspândite prin toată lumea, oameni ai legii corupţi, poliţişti care vor să facă dreptate dar sfârşesc cu zeci de cartuşe descărcate-n ei… toate acestea m-au captivat dar m-au şi pus pe gânduri, făcându-mă să conştiez faptul că trăim într-o lume similară, în care justiţia este cumpărată chiar la colţ de stradă şi în care ideile celor corecţi sunt ucise zilnic. Pe lângă povestea de viaţă a comisarului Corrado Cattani, inteligenţa şi perseverenţa judecătoarei Silvia Conti, singura figură mafiotă care m-a fermecat a fost cea a lui Tano Cariddi. Sobrietatea şi super-inteligenţa acestui personaj cheie în sistemul Cosa Nostra, eminenţa cenuşie a unei lumi obscure şi influente sunt construite şi urmărite pe parcursul mai multor sezoane. Personal, consider că „La Piovra” este cea mai complexă producţie ce relatează istoria şi societatea mafiotă din anii 50 până în perioada 2000.

Încă sub influenţa gloanţelor şi intrigilor mafiote, am urmărit, la recomandarea Iuliei Kelt, „Sybil”, varianta din 1976, poate cea mai bună dramă psihologică pe care-am văzut-o vreodată. Actriţa Sally Field, cea care a dat naştere lui Sybil, pe lângă faptul că a făcut un rol genial şi extrem de greu, este de o duioşie a expresiilor pe care nu am întâlnit-o la multe persoane. Nu vreau să spun mai multe despre acest film, căci poate vă hotărâti să-l vedeţi şi nu vreau să divulg misterul celor trei ore în care sunt sigură că veţi urmări cu atenţie multiplele feţe ale lui Sybil, o tânără crescută de o mamă schizofrenică…

După „Sybil” m-am gândit să nu schimb registrul. E ca şi cum te obişnuieşti cu gustul unui vin vechi sau al unei pălincuţe ţinute doi-trei ani în butoi de lemn de dud, şi nu vrei să le schimbi pe-o licoare oarecare! Aşa că am rămas în sfera psihopaţilor, şi am ales ceva mai nou, de prin 1990 şi anume „Misery”, cu James Caan şi Kathy Bates (aceasta câştigând şi premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă). Un film şocant şi incitant, bazat pe un roman al lui Stephen King, pe care vi-l recomand să-l priviţi printre degete, căci vor fi câteva faze în care o să vă acoperiţi ochii!