Am așa… o stare
Am așa… o stare. Mă-nțeapă tâmpla, am un junghi între coaste, suspină bărbatul în urechea femeii de la celălalt capăt al firului. Cu siguranță te-a tras curentu`, al`fel nu-mi explic de ce te-ar durea, îi spuse cu dulceață-n glas. Întinde-te…
Era ultimul
Era ultimul din neamul lui. Ultimul care mergea pe pământul pe care trăiseră străbunicii săi. Ultimul care se hrănea din culturile din care se hrăniseră bunicii săi. Ultimul care se odihnea în adăposturile pe care le improvizaseră părinții săi. Ultimul…
O guriță
Când se făcu transferul, se zbătu preț de două secunde până se prelinse, cu un gâlgâit scurt, în paharul generos. Roșie-n obraji, ieșită în lume fără vreun avertisment, fără să știe ce are de făcut, se domoli și așteptă cuminte,…
Drum închis
Mergea constant de trei zile. Trei zile de când plecase din locul pe care-l numea acasă. Acasă era acolo unde era înconjurat de iubire. Iubire nu mai primea acum, căci nu mai avea de la cine. Cine să-l mai iubească,…
Libertate
Granița dintre noapte și zi se risipește ca o iluzie, de parcă nici n-ar fi existat. Răsăritul o dă la o parte și-mi așterne înainte, ca un covor roșu la o ceremonie importantă, libertatea unei zile proaspete. Mușc din ea…