And the Oscar goes to…

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 7 minute.

De câțiva ani încoace obișnuiesc să mă uit la filmele nominalizate pentru premiile Oscar. Să zicem că preferințele mele sunt, la început, subiective, ceea ce e și normal. Fie îmi place foarte mult un actor, fie povestea e pe gustul meu… Dar, după ce le văd pe toate, ușor, ușor, obiectivismul își intră în rol și încep să adun, la fiecare film în parte, punctele bune și punctele slabe. Apoi pun pariuri cu Andrei: care film va lua Oscarul, care va fi cea mai bună actriță într-un rol secundar, și tot așa.

Pentru că se-ntâmplă să-mi cereți, din când în când, să vă recomand un film bun, m-am gândit să vă îndrum către filmele nominalizate la Oscarurile de anul acesta. Nu vreau s-o lălăi cu recenzii nesfârșite – găsiți asemenea lucruri pe blogurile de profil, pe imdb&co – și, ca să simplific lucrurile, am alăturat fiecărei pelicule câte un cuvânt definitoriu, plusuri, minusuri, o notă și câteva vorbe la modul general.

De vă vor plăcea recomandările mele, vă urez vizionare plăcută. Cât despre cine va pleca acasă cu râvnita statuetă, vom afla duminica viitoare.

1. Arrival – viziune / nota mea: 9,5

Inițial l-am privit cu reticență, nefiind o fană a filmelor cu subiect SF. Însă interpretarea lui Amy Adams m-a făcut să mă relaxez și să privesc cu alți ochi ceea ce, în final, aveam să cataloghez a fi un film extraordinar. Un film despre lumi diferite, despre un posibil război care poate fi prevenit grație comunicării, un film deștept despre oameni și alte forțe la fel de deștepte.

+ ”invadatorii” nu au fost prezentați în postura omuleților verzi, ceea ce a scos filmul din tiparul clasicelor pelicule SF.

+ accentul s-a pus pe comunicarea dusă la un nivel excepțional.

+știința și cunoașterea s-au îmbinat perfect cu emoțiile personajului principal.

–poate un pic cam multă ”american power”

2. Fences – barieră / nota mea: 10

America anilor `50, America în care oamenii de culoare erau etichetați și puși la zid, America în care, dacă erai negru, trebuia să dai bine din coate și să ai ambiții concrete dacă voiai să răzbești. În peisajul acestei Americi s-a născut Fences – regizat de Denzel Washington, cu Denzel Washington în rolul principal (asta m-a dus cu gândul, fără să vreau, la filmele cu Sergiu Nicolaescu).

+ modul în care Denzel Washington și Viola Davies își intrepretează personajele, de la început și până la sfârșit, este magistral.

+empatia e la ea acasă, nu ai cum să nu simți ce trăiesc personajele principale, fie că e vorba de bucurie, fie că se-afundă în dezamăgiri ce par fără ieșire.

+fără îndoială, Fences e cu și despre arta dialogului!

–eu nu i-am găsit minusuri, dar dacă tu o vei face, dă-mi și mie de veste.

3. Hacksaw Ridge – încredere / nota mea: 9

Cine mă cunoaște știe că-s o mare fană a filmelor cu subiect istoric, în special a celor care au acțiunea plasată în preajma celui de-al doilea război mondial. Povestea lui Desmond Doss, reliefată cu atenție și minuțiozitate de Mel Gibson, se concentrează nu numai pe luptele de la Okinawa din 1945 ci mai ales pe lupta interioară a lui Doss, soldatul care a refuzat să poarte armă.  Miezul este real, la fel și personajele, iar Andrew Garfield mi-a transmis toate trăirile lui Desmond Doss.

+emoțiile sunt perfect conturate

+contextul istoric este bine reliefat

–un pic cam previzibil, mi-ar fi plăcut să nu intuiesc anumite secvențe

4. Hidden Figures – ambiție / nota mea: 8,5

Având la bază cartea lui Margot Lee Shetterly, filmul are la bază povestea femeilor de culoare care au scris istorie la NASA. Dar este mai mult decât un film despre spațiu, nave și astronauți. Hidden Figures este despre rasism, ambiție, emoție, inteligență, prietenie. E acel tip de ”true story” pe care o savurezi, care-ți pune nodul în gât dar îți aduce și zâmbetul pe buze.

+rasismul (segregarea)  a fost perfect reliefat, cu toate durerile și neajunsurile lui

+un film motivațional care te face să te privești cu mai mare atenție și care te va face să dorești mai multe de la tine

-nu am ce minusuri să-i adaug, însă nici nota 10 nu pot să-i dau, mai ales că l-am văzut după Fences, Arrival și Manchester by the Sea.

5. La La Land – poezie / nota mea: 9

Da, susțin că-i o poezie de film. Un film cu de toate: vervă, emoție, romantism, muzică, dans, amor, dezamăgire, umor, costume. Totul, de la scenariu și regie la jocul actorilor, de la muzică la dans, de la decorul străzii la costumația artiștilor, totul este deosebit. Era de așteptat ca după succesul cu Birdman, Damien Chazelle să repete, la un moment dat, o figură frumoasă. Chiar dacă e favorit la Oscar, eu nu i-aș da trofeul, și nu-i dau nici nota 10.

+decor superb

+interpretare deosebită

+muzică demențială (da, muzica din La La Land merită și două Oscaruri)

-finalul nu mi-a plăcut, lasă loc de interpretări – cum ar fi fost dacă… – și pur și simplu nu agreez chestiile de acest gen

6. Lion – acasă / nota mea: 8,5

Când vine vorba de filme cu copii care, la un moment dat, suferă, așa cum este cazul lui Saroo, empatia este la cele mai ridicate cote. Lion descrie povestea lui Saroo care se urcă într-un tren greșit și ajunge la mii de kilometri distanță de casă. De pe străzi ajunge în orfeliat iar de aici direct în Australia, în grija cuplului care-i va străjui copilăria, adolescența și începutul maturității.

+realitățile momentelor evocate în film sunt perfect conturate

+este adevărat că în India se rătăcesc anual zeci de mii de copii, iar acest film – axat pe un caz real, trage, într-un fel, un semnal de alarmă

–un pic cam prea previzibil, mai fi plăcut să fie mai plin de suspans

7. Manchester by the Sea – sentiment / nota mea: 9,7

Povestea lui Lee Chandler e presărată cu momente dramatice. Dar până să-ți dai seama de asta, ai senzația că filmul e o mare pierdere de vremea. Asta dacă nu ai încredere în talentul lui Casey Affleck. Un film despre trecutul care rămâne în prezent și care, cu siguranță, își va face loc și-n viitor. Un film surprinzător despre călătoria prin viață a unui personaj care a suferit teribil și pentru care, fiecare zi e motiv de remușcare. Umorul e camuflat de dramatismul momentelor cheie.

+nota 10 plus pentru Casey Affleck și Michelle Williams

+sensibilitatea, emoția și drama se transmit perfect

-n-am ce să-i reproșez

8. Moonlight – acceptare / nota mea: 8,7

Din nou un film ”de culoare” (se pare că au fost la modă în acest an). Povestea merge pe trei filiere, pe cele trei etape de maturizare ale personajului central – Chiron. Alături de o mamă dependentă de heroină, umilit de colegi, Chiron îl are drept sprijin pe Juan. Urmează adolescența și fiorul dragostei redat printr-o homosexualitate delicată, scoasă din orice context vulgar. Cât despre maturitate… te las să o descoperi singur.

+super bine structurat

+traiectoria personajelor e foarte bine conturată

+Naomie Harris în rolul mamei dependente de droguri surprinde perfect psihologia personajelor chinuite de proprii demoni

–mi se pare că-i lipsește ceva, dar nu-mi dau seama exact e anume. Parcă așteptam mai mult de la anumite personaje… Tocmai asta mă face să nu-i acord mai mult de 8,7.

Hell or Hight Water a fost și el nominalizat la categoria ”Cel mai bun film” însă deocamdată nu l-a văzut. Așadar, până duminică – 26 februarie – revin cu un update la acest articol!

UPDATE: zilele trecute am reușit să văd și ”Hell or Hight Water” pe care l-aș defini prin datorie. Un film bunuț, cu o muzică excelentă, un Jeff Bridges jovial și-un Chris Pine care joacă surprinzător de bine, un film cu accente texane pronunțate și o temă neobișnuită. Deși nu-i dau mai mult de 8,5, ”Hell or Hight Water” nu e de lepădat și, dacă nu l-ai văzut, aruncă un ochi pe trailerul de mai jos și vezi dacă te tentează.