Clevetim, pizmuim... dar ne și oprim

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 2 minute.

Motto: ”O minte exprimă toate existențele universului și toate existențele universului exprimă mintea noastră. Este aidoma lumii care se rotește și ne urmează.” (Zen adevărat – Taisen Deshimaru)

Încerc să-mi imaginez cum arată mintea omenească. O văd contorsionată sub forma unui labirint prin care gândurile se plimbă când nestingherite, când încolțite de-o necesitate. Suntem obligați să gândim, îi suntem datori creatorului – oricare-ar fi el – să raționăm.

În multe dintre labirintele pe care le cunosc, Minotaurul se află ascuns la cotitură iar firul Ariadnei e de negăsit. Minotaurul se-agită, se zbate, lovește cu copitele-i ferme materia cenușie și gândul pieziș se repede afară din labirint luând forma clevetirii.

Clevetirea are chip albicios și aspru, ochi mijiți și suspicioși, pomeți osoși, o linie stacojie în loc de buze, vorbă care ustură auzul, șfichiuind în stânga și-n dreapta pe oricine-i iese-n cale. Nimeni nu scapă de judecata aspră a omului pizmaș.

Pizmăreții sunt ușor de recunoscut: sunt interesați mai mult de alții decât de ei înșiși, te despoaie și te iau la puricat, tăind în carne vie orice li se pare nepotrivit, îți inventează defecte și neajunsuri, îți analizează traiul, familia, reușitele, eșecurile. Conversațiile lor încep cu ”L-ai văzut și pe ăla?/Ai văzut-o și pe-aia…?” și peste 50% din timpul lor (liber sa nu) alții le ocupă timpul, fără ca bieții de ei să știe că-s tranșați ca după manual.

Omul e construit cu bune și cu rele. E important să ne găsim balanța între cei doi poli. Să privim mai mult înspre noi, decât înspre alții. Pare imposibil să ne abținem de la ”a bârfi” un pic. Un gram de clevetire zace în oricare dintre noi. Zic doar să nu o înmulțim, să o lăsăm așa slabă și firavă, embrion nedezvoltat, fără nicio șansă de-a se naște.

Mi-am propus să (mă) învăț mai bine, să mă citesc pe îndelete, să iau lucrurile și situațiile care mi se oferă și mi se întâmplă așa cum vin, fără să le judec și să le etichetez, să accept oamenii fără a-i analiza pătrunzător, să (mă) ajut mai mult, să (mă) iubesc mai mult, să nu mă transform într-o pizmăreață pentru care clevetirea e elementul primordial. Oricine poate să facă asta, e cel mai bun exercițiu pentru confortul emoțional dorit.

Ti-a placut? Da mai departe!