Advertoriale

Familia Chiț decimată de firma de deratizare

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 3 minute.

logoSunt Chiț Junior și sunt ultimul membru al familiei Chiț care, până acum câteva zile, trăia nestingherită și fericită în casa Omului. Sunt o rozătoare din familia Muridae, mai am încă 37 rude care trăiesc prin diverse păduri dar noi, șoarecii de casă, am ales să trăim pe lângă Om, chiar dacă el și acoliții lui miorlăitori nu ne-au agreat niciodată. Cu toate astea noi ne-am riscat și ne-am mărit neamul pe zi ce trece. Am stat în subsoluri, demisoluri, prin poduri sau pe sub podele, prin debarale și cămare pline cu bunătăți, ne-am hrănit cu ce era mai bun din casa Omului, inclusiv cu nervii lui, căci i-am mâncat cu succes. Până într-o zi când firma de deratizare de care ne temeam nespus ne-a ras din casa Omului. Am rămas eu și jurnalul Maestrului Chiț, mai marele nostru. Nu știu cât mai pot să mă ascund. Când s-a întâmplat nenorocirea nu eram acasă, căci altfel aș fi pierit și eu. Cum s-a întâmplat totul? Mai bine citește singur din jurnalul Maestrului:

Ziua de luni, pe la prânz:

Dragă jurnalule, nu ți-am mai scris de ceva vreme pentru că am fost ocupat cu educarea micuților. Acum suntem 20 la număr și ne pregătim pentru o nouă serie. Așa ne place nouă, să ne perpetuăm specia. Astăzi ne-am înfruptat cu poftă din porumbul Omului în casa căruia ne aflăm. Am ronțăit cam din fiecare știulete. Oricum, a fost un an bun, așa că abia așteptăm sezonul culesului să testăm porumbul ăl proaspăt. Mai spre seară, cred că o iau pe doamna Chiț și facem o escapadă culinară în cămară.

capcana

Ziua de marți, după amiază târzie:

Dragă jurnalule, cum ne înfruptam – eu și doamna Chiț – din cașcavalul pe care Omul îl ferecase în cămară și-l învelise cu zeci de ștergare, ghici ce? Ușa s-a deschis și-a apărut un cap bălai de pui de Om. Nu am apucat să ne ascundem și ne-a zărit călare pe cașcaval. Puiul de Om a început să zbiere, alertând toată casa, inclusiv miorlăitoarea diavolească pe care Omul o luase cu scopul de a ne răsfira, dacă mă-nțelegi… Ne-am pitulat repede în spatele unei ulcele cu lapte prins, căci auzeam pași amenințători cum se îndreptau înspre cămară. Și, dintr-o dată, a apărut El, Omul, spaima noastră cea de toate zilele. A început să bolborosească vrute și nevrute, în final amenințându-ne cu firma de deratizare. Acum mi-e frică, mi-e tare frică, jurnalule. Știi că, în urmă cu mii de ani, preoții noștri au notat în calendarul șoricesc că va veni o zi când neamul nostru va fi decimat? Mă tem că ziua asta se apropie…

capcana soarece

Seara zilei de miercuri

Jurnalule, îți scriu repede căci fac bagajele și nu știu cât timp mai am la dispoziție. Omul a sunat deja la compania DDD. Suntem condamnați, blestemați… Trebuie să ne organizăm să părăsim cât mai repede acest loc care ne-a fost potrivnic.

După ceva vreme, zorii zile de joi/”The D Day”  

Eram pe punctul de a ne retrage pe furiș din casă, deși spiritele se calmaseră, iar Omul părea că a uitat de ”micile” noastre neînțelegeri când, deodată, am început să ne simțim rău. Acum când îți scriu aceste rânduri care știu că vor fi și ultimile, simt tot mai pregnant efectul substanțelor raticide pe care, fără să ne dăm seama, le-am ingerat în aceste ultime zile. Doi dintre frații mei zac răstigniți pe niște capcane de plaste. În jurul meu s-a dezlănțuit iadul. Murim pe capete, mă duc și eu, păstrând în amintire viața frumoasă din cămările și podurile burdușite cu bunătăți. Adio, mă-ndrept spre raiul șoricesc! ”

Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *