Te iubesc, deci exist!
Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 5 minute.
E prea banal să-ți spun că ”te iubesc”? Niciodată. În aceste două cuvinte sunt concentrate toate sentimentele frumoase, toate iertările, toate meridianele, toate karmele, toate chakrele, toate simțurile. Mai știi vremurile când ne tachinam? Da, da, acelea în care ne priveam și ne devoram doar din ochi. Ce flămânzi eram! Ne arătam colții ca doi lupișori dar niciunul nu mușca din celălalt. Ai reușit să-mi plantezi în suflet cele mai calde sentimente. Ai reușit să mă recreezi precum Galateea lui Pygmalion: frumoasă, gingașă, modestă. După ce m-ai modelat din lutul dragostei, ajutat de puterea iubirii ai suflat asupră-mi și mi-ai dat suflet. Împreună am descoperit ceva rar în lumea noastră, în lumea pământenilor: fericirea. Această stare de exaltare și mulțumire izvorâtă dintr-un melanj de altruism, dragoste și pasiune. Tot împreună am pășit spre următorul nivel și am aflat ce este împlinirea…
Iubitule, tu simți ce-ți scriu? Ai avut vreodată impresia că literele se prind în horă și țopăie vesele în jurul tău? E hora dragostei împărtășite prin scris. Îmi era dor să-ți scriu în acest fel. Îmi era dor să simt foaia caldă sub podul palmei și duritatea peniței cum o zgârie apăsat. Dar foaia iubește penița. Îi iubește atingerile albastre așa cum și eu mă topesc după atingerile tale. Simți cum ”te” a început să-l alerge pe ”iubesc”? Pariezi că-l va prinde mai devreme chiar ca pagina să se sfârșească? Îți vorbeam de fericire și împlinire. Sunt etapele noastre cele mai de preț. Până acum. Le-am sădit, le-am cultivat, le-am îngrijit în fiecare zi cu cel mai potrivit amestec de dragoste, respect și pasiune. Știu că nu ne vom opri aici pentru că suntem la început de drum. Stai! Mi se pare sau vezi și tu același lucru? 2 s-a transformat în ”doi” și a ridicat capul de pe foaie. Îmi atrage atenția că el este cel mai important de pe-aici. Până la urmă, cam are dreptate. Tot ce avem, am făcut în doi! Păi …ce eram fără tine? O floare de colț stingheră, înăsprită, aflată pe partea nordică a celui mai înalt versant. Ai venit tu și ai readus culoarea în obrajii petalelor peste care-au trecut atâtea furtuni. M-ai fotosintetizat cu atât de multă iubire încât acum iată că se întoarce înzecit asupra ta. Iubire mi-ai dat, iubire ai căpătat! Și vei căpăta în continuare pentru că drumul nostru e luuuuung și așa cum Făt-Frumos avea nevoie de apa vie, așa și noi avem nevoie de iubire.
Iubitule, mai știi nopțile albe de la poalele muntelui când îmi spuneai că ai fost un trandafir sălbatic plin de spini? Și că eu am reușit să-i rup pe toți unul câte unul? Iubitule, acum nu mai ai niciun spin iar culoarea rubinie a trandafirului poartă pecetea fericirii. Vezi tu ce poveste frumoasă de dragoste avem noi? Mereu va fi așa, pentru că eu sunt antidotul spinilor tăi și niciodată nu-i voi mai lăsa să te năpădească.
Iubitule? Mai citești? Îți vine să crezi că ”te” l-a prins într-un final pe ”iubesc”? Acum strigă unul la altul, ținându-se de mână: „TE IUBESC”, „TE IUBESC”! Sunt tare drăgălași! Ca noi doi! Ce ți-e și cu miracolul iubirii: litere au căpătat forma sentimentelor. S-au mulat perfect pe ele pentru ca în final să se contopească în cea mai armonioasă stare de bine.
Ce bine mă simt! Iubitule? Știi ceva? Te iubesc!
Nota bene
Te-am căutat timid din viețile trecute
Dar toate iubirile mele au fost mute.
Abia la a treia reîncarnare
Am luat dragostea ca pe o provocare.
Când m-ai privit atunci, în acea seară,
Inima mi s-a-nclenșat ca-ntr-o gheară.
Și-așa a rămas până-n clipa de față
Când îți scriu aste vorbe pline de dulceță.
Dacă nu te am lângă mine eu cred
Că totul în juru-mi e sec și putred.
Ca Yin pe Yang te contopesc perfect
Asupra ta iubirea mea are efect.
Și nu vreau altfel să trăim de-acum
Decât înlănțuiți pe-al nostru drum.
Nu-mi pasă de comori și toate-mi sunt străine
Vreau doar să fim noi doi și să ne fie bine.
Ce avem noi acum s-a născut din scânteia
Ce-a devenit treptat un foc. Și asta-i cheia
Către ceea ce alții numesc doar fericire,
Iar pentru noi este cea mai mare împlinire.
Poate că alții promit câte-n lună și-n stele
Își fac jurăminte și-apoi uită de ele.
Oare nu e mai simplu să spui ”te iubesc”
De fiecare dacă când crezi că e firesc?
Eu doar atât știu, că tu și cu mine
Avem destinul scris foarte bine
Căci unde-i iubire, respect, pasiune
E și dăruire, altruism …ascensiune.
Cu tine alături merg pe treptele vieții,
Cu tine alături respir aerul dimineții.
Și de-o fi ca lumea să se năruiască
Vreau ca moartea hâdă să ne-ademenească
Doar împreună, după cum am trăit
Ca Filemon și Baucis s-avem același sfârșit.
*Legendă: în mitologia greacă, Filemon şi Baucis era un cuplu de bătrânei din Frigia care se iubeau nespus de mult fiind un exemplu pentru toți cei din jur. Filemon şi Baucis i-au primit în casa lor pe Zeus și pe Hermes (fără să știe că sunt zei, aceștia fiind deghizați în drumeți). I-au omenit cum se cuvine, din puținul lor, și le-au demonstrat că altruismul și iubirea i-a însoțit o viață întreagă. Drept răsplată pentru bunătatea lor, zeii i-au cruţat atunci când un potop a ras de pe fața pământului zona în care aceştia trăiau. Casa lor a fost transformată într-un templu, iar Filemon şi Baucis au devenit preot şi preoteasă. O singură dorință au mai avut, în preajma trecerii spre ținutul lui Hades. Iar zeii le-au îndeplinit-o. Dorinţa lor a fost aceea de a muri în acelaşi timp, iar când ultima clipă s-a apropiat, Filemon s-a transformat într-un stejar falnic iar Baucis a îmbrățișat ramurile stejarului devenind un tei mlădios, împodobit cu flori albe și parfumate. Iată că dragostea celor doi a rămas înlănțuită și după moarte. Ce poți să-ți dorești mai mult decât să trăiești și să mori ca Filemon și Baucis?
**rânduri scrise cu multă iubire pentru etapa cu numărul 4 din competiția SuperBlog 2013
Un comentariu
miere sabadus
Felicitari pt noul blog.
Te invit sa participi la concurs.