De-ale vietii

13 cel din coadă e plin de noroc! Pentru ghinion nici nu mai e loc…

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 1 minute.

Uite că a mai trecut un an. Cu bune, cu rele… s-a dus și nu se mai întoarce. Și bine face, pentru că nu pot să spune că a fost unul dintre cei mai buni. Dacă prima lui parte a fost extraordinară, cea de-a doua a fost cam gri, bătând în unele zile chiar înspre negru. Dar cum speranța moare ultima și eu sunt optimistă din fire, spre final, griul a început să se ducă la pustia (și acolo să rămână) lăsând loc unui viitor roz-bombon promițător (așa să ne-ajute Doamne Doamne!). Deci: am mai căpătat oarece experiență în ale scrisului, am bătut crestele munților, m-am înscris la cursuri de ghid de turism, am scris despre iubire și-am câștigat o excursie la Roma, am scris la foc continuu două luni de zile și am ieșit pe locul 9 în competiția SuperBlog 2012, etc. Pe de altă parte, părțile mai lumești care trebuie să ne ancoreze în realitate au fost un pic dereglate, dar nu-i cu supărare, căci revenirea s-a produs și iată-mă gata să dau piept cu un 2013 demențial, extraordinar, fabulos, nemaivăzut plin numai de lucruri faine și de oameni care merită tot binele din lume. Ce mi-am propus pentru 2013? Să mă autodepășesc în tot ceea ce fac, să acord o mai mare atenție celor de lângă mine (soră, iubit, familie, prietenii care merită), să fac mai mult sport, să mă apuc de Yoga, să-mi construiesc (singură, sau cel mult cu ajutorul lui Andrei) o sanie de sprint și să o pun pe Nosy la treaba, să scriu o carte, să fiu mai răbdătoare, mai calmă, mai… zen! Cu ce sfat te răsplătesc pentru 2013? Ai încredere în tine. Din mintea noastră pleacă toate. Lasă la o parte pesimismul, ”nu pot” sau ”nu am timp”, ura, invidia, lașitatea, parșivitatea, scoate unghia din gât și bucură-te pentru fericirea altora ca și cum ar fi a ta, construiește-ți o viață frumoasă și adună-ți în jur oameni în care merită să investești sentimente.
Hai că o să avem un 2013 excelent! Să auzim numai de bine!

 

Ti-a placut? Da mai departe!
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *