El cu procesoru`, eu cu neuronu`!

Timpul estimat pentru citirea acestui articol este de 2 minute.

Imi place sa ma plimb, sa cutreier tara, atunci cand bugetul imi permite, sa ma duc in locuri necunoscute, in salbaticie, sa uit de agitatia orasului, de mirosul de asfalt incins, vara, si de mocirla tomnatica si frigul citadin si deloc prietenos, iarna. In varf de munte gadget-urile apreciate jos, in oras, isi pierd valoarea. Sistemul neuronal se pune in functiune si inregistreaza,  secunda cu secunda frumusetea ce-l inconjoara. Peste cateva zile insa, are sa dea din nou, nas in nas, cu procesorul care-l ajuta sa tina pasul cu agitatia zilnica, la birou si chiar acasa. Sunt o sentimentala incurabila dar daca ma intrebi ce aleg intre neuroni si procesoare ti-as raspunde ca, “neuroni am deja, asa ca aleg procesoarele, sa-mi asigur propriul progres in societate”.

Ma uitam la locuitorii muntilor sau la cei din satele marginase, rupte parca de realitatea secolului in care traim. Pentru ei, lumea si progresul, au stat in loc. Pentru ei, lampa cu gaz sau lumanarea sunt cele mai la indemana surse de lumina. Lana inca este toarsa-n fuior si ghergheful inca mai functioneaza. Maiestria traditionala nu a fost atinsa de patima telefonului mobil, a PC-ului, nici macar a televizorului. Pentru care segment viata este mai saraca in griji si mai bogata in placeri? Pentru noi, copiii tehnologiei, sau pentru ei, oameni simpli, pastratori ai unor traditii neintinate? Tind sa cred ca noi, cei care alergam alaturi de cunoastere si de progres, suntem mai stresati si mai ingandurati, bantuiti de grija zilei demaine. Nu neg si nu contest necesitatea dispozitivelor moderne. Fara acestea nu mi-as castiga painea. Zilnic in mine se da o lupta intre neuroni si procesor si, culmea, cele doua “masinarii” se impaca si se mai si completeaza reciproc. Caci procesorul a fost gandit de neuron iar ulterior neuronul se foloseste de procesor pentru a scoate ce-i mai bun din el.

In lucrarea “Lacrimi si sfinti”, Emil Cioran spunea ca “Lumea moderna a fost atinsa pâna la blestem de blestemul lucrurilor finite.” “Blestemul” pozitiv al zilelor noastre este tocmai progresul tehnologic care ne tine permanent “bagati in priza”, conectati la o sursa de energie, pe cei ca mine si pe cei ca voi, care cititi aceste randuri, sinapse ale unei lumi neobosite, aflata intr-o continua miscare.

Il mai tineti minte pe Mihaita Oktal Aspire, care-a participat cu mine la etapa a 5-a a SuperBlog 2011? Mihaita era cel mai tare-n procesoare, in 2050. Asta ipotetic vorbind, un veritabil exemplar masculin dotat cu inteligenta generata de-un processor ultraperformant si-un cumul de functii care-ar face fericita orice femeie! Chiar daca acel material avea la baza un subiect SF, ma gandesc serios daca nu cumva, peste zeci de ani, lumea procesoarele va invinge definitiv lumea neuronala… Dar pana atunci, eu cu neuronu`, al meu laptop cu procesoru`, am colaborat perfect la definitivarea etapei cu numarul 12 a SuperBlog 2011!